Astăzi, 29 aprilie 2026, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente au pus în executare 10 mandate de percheziție domiciliară și 8 mandate de aducere, în municipiul București și județul Ilfov, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.
În fapt, la data de 5 aprilie 2026, în jurul orei 00.55, după ce, în prealabil, mai mulți bărbați, membri ai unei galerii sportive, ar fi montat un sistem de localizare GPS, care permitea urmărirea în timp real a deplasărilor unui bărbat, în vârstă de 35 de ani, acesta a fost blocat în trafic, de mai multe autoturisme, pe o stradă din Sectorul 3.
În aceeași împrejurare, bănuiții ar fi lovit cu obiecte contondente luneta și geamul autoturismului persoanei vătămate, distrugându-le.
Bărbatul de 35 de ani ar fi reușit să părăsească locul, însă ar fi fost șicanat și urmărit în trafic de un autoturism, context în care, persoana vătămată ar fi pierdut controlul direcției de mers, ieșind de pe carosabil.
Ulterior, prin amenințări cu acte de violență, persoana vătămată ar fi fost deposedată de un rucsac, în care erau două steaguri cu inscripții specifice unei galeriei sportive.
Astfel, în vederea administrării materialului probator, astăzi, 29 aprilie 2026, au fost puse în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară și 8 mandate de aducere, persoanele vizate fiind depistate și conduse la audieri.
Față de cei în cauză vor fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.
Precizăm că efectuarea percheziției domiciliare reprezintă o etapă procesuală reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop administrarea probelor necesare soluționării cauzei, fără a aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție.

