Elevii care au absolvit clasa a VIII-a intră în linie dreaptă pentru unul dintre cele mai importante examene din parcursul școlar. Evaluarea Națională 2026 debutează luni, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, iar între probe este prevăzută câte o zi liberă.
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, probele scrise se vor desfășura în perioada 22-26 iunie 2026.
Calendarul Evaluării Naționale 2026
- 8-12 iunie 2026 – Înscrierea candidaților la Evaluarea Națională
- 12 iunie 2026 – Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
- 22 iunie 2026 – Limba și literatura română (probă scrisă)
- 24 iunie 2026 – Matematică (probă scrisă)
- 26 iunie 2026 – Limba și literatura maternă (probă scrisă, pentru elevii care au studiat în limbile minorităților naționale)
Târgul de Sânziene aduce tradițiile românești în curtea Muzeului Țăranului Român
Când se afișează rezultatele
După susținerea probelor scrise, elevii vor afla primele rezultate pe 1 iulie 2026, până la ora 12:00. În aceeași zi va începe și procesul de vizualizare a lucrărilor și depunere a contestațiilor.
Programul complet al etapelor ulterioare este următorul:
- 1 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor inițiale; vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor (14:00-18:00)
- 2 – 3 iulie 2026 – Continuarea vizualizării lucrărilor și depunerea contestațiilor
- 4 – 7 iulie 2026 – Soluționarea contestațiilor
- 8 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor finale
Evaluarea Națională are o importanță decisivă pentru admiterea la liceu, deoarece media obținută la examen reprezintă principalul criteriu de repartizare a absolvenților de gimnaziu în învățământul liceal.

